Pre

simptome ale unei noi preistorii

„The problem […] is this: if you come to regard the totality of your thinking life as a human activity, then what can your thinking life possibly accomplish over and above human activities? I saw myself as a silkworm which tries to think and speak but only manages to weave cocoons – and if the silkworm were to see itself as a silkworm we would still only see it as producing cocoons. And if the silkworm tried to avoid this problem, it would still be weaving cocoons.”  Wittgenstein’s Sheaf (communicated by Fernando Zalamea)

Ce înseamnă „pre”? O stare, un moment incipient instabil, o geneză prelungită ce poate reveni, nu neapărat ciclică sau liniară. O dispoziție, o ecologie mentală, o ambianță afectivă care precede stabilizarea structurilor și reglementarea fluxurilor.

Nu pre-ceva, mai degrabă momente „pre”, pre-în-sine.

Perioade „pre” care poartă în ele tot viitorul. Ambianțe și teritorii în formare sau în pre-formare, agregări incipiente și dezagregari în lanț.
Înaintea asamblării conceptelor, #pre ca lichid amiotic al tuturor potențialităților. La o fracțiune de secundă după „nimic”, când timpul și spațiul n-au eclozat încă distinct din embrionul contingent.

O lungă perioadă ‘post” se va transforma în „pre”. Deja nu mai putem folosi noțiuni „post-” (post-modernism, post-comunism, post-umanism, sfârșitul istoriei) fără o senzație de disconfort. În fapt ascundem intrarea într-un „pre”, dar nu știm exact pre- ce. O multitudine de simptome indică că se întâmplă ceva nou, fenomene și termeni ce scapă nomenclaturii noastre curente.

Putem avansa mai multe variante: pre-multivers, pre-I.A., pre-descoperirea unor forme de viață extraterestre. Pre-nemurire, pre-automatizare completă, pre-utopie techno-libertariană, înaintea anihilării politicului (în sensul lui Chantal Mouffe) de către guvernarea algoritmică (algo-governing).

Un regim de ființare inert, incert, pre-agregare. „Pre” înseamnă să privești fenomenele din jurul tău ca premize ale unui viitor necunoscut și nu ca ultime consecințe ale unui interminabil prezent răsuflat. Să înțelegi prezentul ca o nouă preistorie.

Un simptom esențial al locuirii într-un timp „pre” e când nu înțelegi ce se întâmplă. Când limbajul își pierde consistența.

“[…] le scepticisme appelé drôlement -moderne bien qu’il ne sache pas s’il est capable de succéder pour toujours aux modernes.”

[Scepticismul numit amuzant post-modern, neștiind totuși dacă e capabil să urmeze modernilor la nesfârșit]

(Bruno Latour, Nous n’avons jamais été modernes [1991]).

Latour în 1991 articulează problema precis: „Cât timp vor putea postmodernii să urmeze modernitatea?”

„Pre” conține futurism. Un viitor ce acomodează si regresii drastice.

Incipient, pre-dezvoltat, pre-cognitiv.

Anterioritatea radicală nu e o buclă, o întoarcere în același punct. Pre nu e un illo tempore, un timp mistic decuplat de cronologie, sau un timp magic, ciclic.

„[…] a prehistory which, by the way, exists at all times or could possibly re-occur”

[o preistorie care există în orice timp sau care poate avea loc din nou] (Genealogia Moralei F. Nietzche)

Nietzche, în căutarea pre-ului definitiv, inițiază o derulare înapoi spre origini numai ca să găsească un  Ursprung ultra-primitiv și terifiant. În schimb, cu cât înaintăm spre viitor cu atât șansele sunt să întâlnim ceva arhaic sau niște origini modificate.

Ne asteaptă timpuri primitive. Marshall McLuhan anunța deja din anii 60 apariția satulului global și întoarcerea la tactilitate. Suntem martorii unei mutații perpetue a prezentului. Proto-complexități puse în mișcare de întrepătrunderea de cronologii, comunități și populații ce funcționează în timpuri și perimetre de sens paralele. Trăim într-un prezent ce fermentează o mulțime de preistorii.

Instanțe „pre”: pre-civilizație, pre-politic, intervale scurte sau foarte lungi, înaintea materiei, sau pre-monoteism. Cum să însoțești cu gândul recurenta cădere în timp?

„Post” înseamnă agonia structurii (totalității), în timp ce „pre” e oceanul potențialităților. „Post” e dispoziția neclintită a minții critice, o interminabilă linie de sosire, în schimb „pre” anunță prospețime ontologică și politică.

Perioadele „pre” sunt de diferite magnitudini. Unele incomensurabile, ce depășesc perceptia umană; ancestralul cosmic, formarea galaxiilor și a planetelor, sau micro-pre, ce se manifestă la scară umană, în spații de gândire, în estetică sau în politică.

Ieșim din perioada fantomelor („hauntology”) și intrăm într-o depresie latentă semi-amuțită. Nostalgia e un semn al sfârșitului-început. Ne aflăm treptat dar sigur într-un spațiu post-uman (post-bio), unde toate sunetele ne suna artificial, un nou ambient sonor (auzim întrepătrunse coolere, păsări și boți). Freamătul naturilor ce trebuie să coexiste.

Suntem înconjurați de hibrizi, de aglutinări pre-moderne și moderne, amestecuri de comportamente și regimuri existențiale contradictorii, ontologii ireconciliabile. În fapt, intrăm pe tărâm necunoscut.

Ruinele postmodernității

Pe edificiile lăsate în ruină de postmodernitate, căutăm, culegem și ne andocăm la bucăți de adevar trecute prin multe aventuri epistemologice. Ne agățăm de ontologii temporar relevante într-o o lume a reminiscențelor dogmatice supra-dimensionate sau supra-reduse. Scotocim printre darâmături la scară non-umană.

Bucăți meta șubrede  în perpetuă miscare, perimetrele de sens se re-desenează permanent, mitologiile mutează și generează linii de fugă în reƶonanță cu cosmogonii SF. Din trecut constant se ițește ceva și se re-asamblează în prezent, ca în Dark City (1998), în fiecare noapte ceva se întamplă și toate poveștile/istoriile personale sunt șterse și re-inoculate în alți subiecți. Un constant re-design, aleatoriu de data asta. Se mai prăbușește un mit dar pulseaza căzut într-o rână, trăiește în ciuda altor monolituri care îl apasă și cu care intră în comensualism. Întrepătrunderile sunt imprevizibile. Pe termen lung, asistăm la conviețuirea paradoxală a unor subiectivități ce reprezintă fantome ideologice opuse, ce se contrazic fundamental.

O utopie info-technologică și un retro-futurism distopic manifestându-se simultan. Ne așteaptă un viitor hibridizat și declinat la plural.

Asa cum susține Quentin Meillassoux în „După Finitudine”, corelaționismul tare a însemnat renuntarea la tot ce iese din sfera ratiunii, un pozitivism radical ce paradoxal, în sec 21, a permis proliferarea si instensificarea religiosului și dogmatimului. În spațiul lăsat neatins de discursurile științelor cognitive, ale psihanalizei și ale post-structutalismului, au crescut și s-au dezvoltat rădăcini noi, hibride și ele, rezistente la orice antibiotic rațional. Rizomul a fost ignorat sau domesticit întru piață sau asanat întru totul.

Singularitățile technologice merg umăr la umăr cu lumile magice, cu ierarhiile necesare venite pe verticală, toate premizele actuale vor genera viitoruri multiple. Istoria văzută ca o succesiune de preistorii.

Conviețuim cu multiple tipuri de conștiintă, suntem întrepătrunși (secular-religios, analog-digital, totalitarism-individualism). Decalajul dintre lumea vestică tehnologizată si o parte a globului cu acces mega-redus la internet marchează simptomatic anomaliile care abundă la început de mileniu 3. Pe planetă au loc simultan războaie de toate felurile, de la cele clasice, luptele tradiționale pentru putere si resurse până la cele cibernetice, la hackers, wikileaks -betray all sides, Assange, Snowden dar și războaie religioase duse între corpul-armă (aneantizare de sine) și dronele occidentale.

Suntem dezamăgiți de puterea rațiunii și îngroziți de avîntul irațiunii, nici birocrația socialistă nu ne-a salvat, dar nici algoritmul free market. Economia și finanțele descătușate nu ne reglează pulsiunile iraționale, mai degrabă lucrează cu ele, marketingul pune la treabă “sufletul” (Bifo). Ideologiile sunt permanent dezmințite de realitățile actualizate, de prezentul confuz, de imprevizibilul noii preistorii.

 

 Macro-contingență   

Accelerarea sincretismului, intensificarea sintezei, sincronizarea si sincronicitatea ca obsesii-indicatori ale epocii actuale.

O nouă epocă de piatră, în care siliconul e noua piatră.

O tranziție en arrière spre non-contradicția inițială.

Ce tip de speculație reprezintă anterioritatea radicală? O anterioritate împinsă atât de departe, înainte de ființă, de orice ființare, încât poate fi în același timp și viitorul.
Ce fel de preistorie poate adăposti „hiper-cutia neagră” (Black Hyper-Box, 2017)? O super-carcasă goală (hyper-empty shell), singura poate capabilă să acomodeze o beznă substanțială și pre-semnificantă.

„Înaintea timpului său”. Dar pe noi ne interesează „timpul” de dinaintea timpului-în-sine.

Anacronisme ce se manifestă simultan. Sau a-cronism, când timpul e suspendat și ființa odată cu el.

Un regim de ființare inert, incert, pre-stabilizare. Să privești fenomenele din jurul tău ca premize ale unui viitor necunoscut și nu ca ultime consecințe ale unui interminabil prezent răsuflat.

Expresii primitive cu iz de viitor

Entități bio-hibride ieșite din colaborări între varii domenii științifice ce folosesc metode disruptive și amestecuri genetice. Bioboți autonomi construiți din țesut organic, ghidați foto-senzorial; viermi artificiali tipăriți 3D.

Simptome ale unei preistorii bio-tehnologice. Un viitor ce intră în rezonanță ancestrală.

Ștefan Tiron, bio-matter.tumblr.com

„Pre” nu există, doar se manifestă în orice început sau în orice sfârșit.

Perioadele „pre” sunt declanșate de perturbări acute, de o anomalie inițială sau de o agonie prelungită. O descompunere lentă ce acaparează straturi multiple, condensând structuri pre-existente. O undă de șoc ce precedă o disjuncție masivă, colapsul unei lumi (așa cum o știam) ce creează premizele genezei altor lumi.

Stanislaw Lem, Summa Technologiae (1964)

Reprezentări „pre” învelite în haine de viitor; cupola metalică gigantică ce acoperă Lepenski Vir în Serbia (prima așezare Mezolitică din Europa). În general, în arhitectura Estului socialist  poți simți briza paleo-futuristă. În Bulgaria, pe muntele Buzducha, sau în Belgrad la Centrul Sava, pe tot teritoriul sovietic observi volumetrii extraterestre. Omniprezent tot în spatele cortinei de fier, skyline-ul era pre-fabricat întru o viziune clară, ce tindea spre universal, dincolo de Pământ, ca în romanul lui Alexander Bogdanov Planeta Roșie, sau în Aelita(1924). Statul comunist timpuriu își propunea să răspândească revoluția socialistă pe Marte și mai departe în abisul cosmic.

Pentru a arunca o privire în viitor trebuie să ne scufundăm în trecut să căutăm simptome, erori esențiale, indicatori bio-materiali bizari, cascade de disrupții triviale. Începand cu eroarea primordială, putem urmări fragmentat o lungă istorie punctată de cvasi-singularități, schimbări bruște de paradigmă, tensiuni insuportabile, mergând în jos spre ultima muchie a nimicului.

Erori nespecificate, imposibil de prevăzut, mutații bruște, macro-perturbări (apariția materiei), micro-perturbări la nivel estetic, Dushamp și al său „pissoir”. Toate pot fi înțelese ca accidente esențiale, catastrofe productive, macro-disfuncții înăuntrul unui perimetru de sens.

“He who understands baboon would do more towards metaphysics than Locke” (Charles Darwin, Charles Darwin’s Notebooks, 1836-1844: Geology, Transmutation of Species, Metaphysical Enquiries, 1987).

În lumea contemporană suntem însoțiți de subiectul primitiv, ne mișcăm între un arhipeleag hiper-superstițios și unul cibernetic, hiper-pozitivist. Pendulăm între comportament feudal și comerț algoritmic (algo-trading), ateism radical și Mormoni. Conexiunile intra-mundane sunt bruiate, și totuși per ansamblu imaginea conține grăunțe de viitor.

Lumea surpinsă într-un „coitus polimorf” (Georges Bataille).

Boții și creaturile digitale anunță un nou „pre”, un fragment de preistorie sau o anterioritate tehnologică. Anii 80 și 90 vor fi probabil considerați ca un sub-capitol al ancestralului digital – începuturile internetului, când totul părea posibil.

www. – potențialul unei neo-jungle amazoniene. Un izvor de imprevizibil, de estetică, irațional și violență.

Ne deplasăm rapid dincolo de prima eră a bestiarului digital. Viruși mono-cod, „troieni” și alte organsime binare primitive sunt pe cale de dispariție, înlocuite treptat de algoritmi sofisticați, de linii de cod interminabile, de inteligență augmentată, de proteze virtuale. Suntem sufocați de nenumărate reclame automatizate (spam) ce ne invadează ecranele și căsuțele poștale. Ele pot fi privite ca arheo-fosile digitale sau vegetație numerică dezlănțuită.

Suntem înconjurați de instanțe „pre” ce se manifestă mut sau zgomotos. Se vehiculează paleo-diete, proto-agricultură, neo-tribalism pop, se globalizează cultura muzicii de club bazată pe măsura 4/4, se propun tipuri de organizare socială primitive, iar în filozofie și antropologie omul a fost evacuat – Bruno Latour (We Have Never Been Modern), Eduardo Viveiros De Castro (Cannibal Metaphysics), Quentin Meillassoux (After Finitude), Jane Bennett (Vibrant Matter), Eugene Thacker (After Life). Navigăm printr-o ceață paleo-futuristă.

Muzica tehno a supraviețuit decenii și s-a perpetuat fără să se erodeze tocmai pentru că  din incipiență conținea un grad ridicat de futurism primitiv. Emulând electronic cel mai simplu ritm, ritmul artificial primar (tobă mare pe primul timp al fiecărei măsuri) muzica de dans tehno n-a fost niciodată contemporană. Și-a refuzat timpul său în permanență. Repetiția exactă, la nesfârșit, a unui sunet a reprezentat un salt imens, primul semn al unei proto-conștiințe, cel mai primar gest și în același timp cel mai complex. Un indiciu al unie comunicări ce precede homo sapiens, o repetiție ce caracterizează organisme și specii ce inter-relaționează prin secvențe și formule sonice repetitive.

Ultra-primivitivsmul i-a asigurat muzicii techno un viitor permanent.

Kodwo Eshun susține în excepționala sa carte More Brilliant than the Sun: Adventures in Sonic Fiction (1998), că apariția curentului Detroit Tehno a pus Eutopa în ipostaza de „rădăcină” (roots), Krafwerk și kraut-rock devenind un fel de Muddy Waters și blues pentru scena emergentă de muzică electronică din America de Nord.

Amalgam virtual

„We are still very early in the historical trajectory of planetary-scale computation. How its algorithmic species will evolve and how our cultural systems will train them and be trained by them is anyone’s guess.” The Stack Benjamin H. Bratton

Noul orizont al guvernării automate este întreținut pe steroizi militari de libertarieni miliardari cuibăriți în văile Californiei, dar și de fostul est european care în continuare asociază statul doar cu “corupție”, preferând să resusciteze  un naționalism de încredere decât să se altereze pe sine. Regimuri politice cu diferite grade de totalizare se răspândesc pe glob. Pare că scenariile distopice cyberpunk din anii 80-90 s-au insinuat în real (Detroitification). Finanțele sunt alerte, automatizate, cuplate la platformele sociale, și se hrănesc din norii de memorie unde încărcăm mecanic informație. Generatoare procedurale ce produc lumi artificiale nesfârșite (No man’s sky, Hello Games). Un viitor multivers, în care toate scenariile social-politice-culturale se pot actualiza în același timp. Totul indică un proces de amalgamare deja în fază acută.

Democrația de subsol, de comentariu, de troll, anonimatul ca conditie sine qua non al actului democratic (votul secret) odată transpus în sfera virtuală, mutează accelerat. Într-o societate unde sunt cultivate (farmed) identități fictive, democrația își pierde sensul (misiunea ei devine irecognoscibilă).

Libertatea de expresie înțeleasă ca libertate de regresie.

Sony antrenează o caracatiță să-și fotografieze turiștii. Un ambient preistoric (o specie dominantă începe să dispară rapid, exponențial) ce favorizează apariția creaturilor-amalgam, unele triate ideologic, vezi alpha-puppies, pe criterii leadership într-un ambient losership, dar altele necunoscute, fără nume, conglomerate ontologice și culturale ce emană paleo-vibrații și anunță estetici futuriste neprevăzute.

Sfredelitorul de identități

Trebuie să scoatem lucrurile din context, cu precauție ce-i drept. Din marile narațiuni trebuie smulse fragmente de adevăruri, extrase speculativ din genealogia sau teza în care au fost înscrise. Pentru a naviga într-o lume a contingenței radicale trebuie să le dezplipesti din documentul initial pentru a le reapropria în construcția noilor mitologii ce vor fi să vină. Pentru a putea genera noi puzzle-uri. Dar cum te deosebești de gestul postmodern? Pentru început prin introducerea unui alt absolut, care să îmbrățișeze contradicția, dincolo de gând, de lucru (thing), de experiență. Odată ce te descotorosești de perspectiva umană chiar și postmodernismul devine un sistem de operare rudimentar, un MS-DOS al filozofiei.

Tensiunile conflictelor cultural-identitare își pierd miza, își pierd „subiectul”.

„Aura perceptiei”(Benjamin) se schimbă sau se intensifică atunci când se împleteste cu toate perspectivele de-a valma, într-un balet al multiplicității coregrafiat de algoritmi în complicitate cu utilizatori umani sau nu.

Spre noi curg torente de informație filtrate de algoritmi (EdgeRank), personalizate permanent după propriile noastre afinități, suntem în oglindă cu noi înșine, noi informăm (feed) algoritmul și el ne livrează informația acordată la preferintele si istoria noastră, sfînta treime a Facebook-ului: afinitatea, importanța (weight) si actualitatea (freshness sau time decay).  Suntem nedezlipiți de Oglinda TV. Senzația e că avem din ce în ce mai puțin acces la realitate. Despre viitor nu putem decât să speculăm, trebuie să acceptăm că nu avem cum să știm. Trebuie să nu știm din nou.

Viitoruri concomitente

În sfera unui capitalism prădător „tehnonomic”(Land), oamenii par agitatori ai post-umanului.

Împreună cu timpul și viitorul e mort. De multe ori prezentul pare atotputernic si cronofag.

Timpul liniar curge în tandem cu cel ciclic, contingența radicală stă în oglindă cu veșnicia auto-suficientă a lumilor magice.

Spațiul nostru de acțiune e situat undeva între spațiul tehnologic și un sine cultural-genetic. Plutim în tehno-spațiu sau „algo-governed” spațiu, perpetuu actualizat (intensificat) de micro-evenimente. O topologie suspendată în sfera insterstițială A(nalog)- D(igital), alterată de lansarea de „boți” (bot deployment) si de iminența „cărnii matematice”. În același timp, în geo-locații răspândite aiurea pe glob, se trăiește medieval, exclusiv rural, sau în diferite grade de complicitate cu tehnologia epocilor trecute sau prezente. Dar tensiunea între lumile care se disting economic nu ține numai de nord-sud sau est-vest, ele pot coexista pe aceleași geo-coordonate, pe aceleași continente, în aceleași țări sau chiar în același oraș. În America de Nord să încerci să juxtapui așa numita „centură a bibliei” (Bible Belt) cu tehno-libertarienii din California, mormonii cu proiectul X a celor de la Google, paradisul suburbiilor Detroit-ului cu “zona” din centrul orașului ar fi un efort de talia geometrizării algebrei. Și totuși coexistă.

Emisfera stângă a acceleraționsimului recunoaște inevitabilul, capitalismul e în capul nostru, poate nu e usor de mapat încă dar e acolo undeva si pulsează difuz. A devenit parte constitutivă a organismului și influențează dezvoltarea proceselor cognitive. Nu mai poate fi excis fără distrugerea unor părți fundamentale ale subiectului. Capitalismul nu poate fi operat. Poate doar modificat genetic.

Dacă prin petrol, “tellurian lube” (Negarestani), capitalismul precede specia umană pe pămînt, cu siguranță prin algoritm îi va succeda. Mult după dispariția oricărui om, generatoare automate de spam vor trimite la infinit reclame și imagini cu boți -consumatori bidimensionali, rămași activi în circuitele ultimelor servere ce merg inerțial până la ultima picătură de curent din generator. Platformele sociale vor genera conținut, sugera prieteni și pagini mult după ce nu va mai fi nimeni în fața ecranelor. Panourile solare vor asigura energia pentru universul postuman, automatizat.

În „parcul post-uman”, sub oximoronul „realitate virtuală”, user-ii sunt mediatori. Sunt agenți/interfețe având ca punct terminus tehno sapiens.

Dacă strategia omului modern a fost să utilizeze orice resursă naturală, să-și aproprieze tot ce-l înconjoară, să vadă în jur doar „resurse” (natură=combustibil) în vederea progresului infinit al Omului, acum asamblajele virtuale ne folosesc pe noi. Poate a venit rândul nostru să fim „resurse” pentru formele de inteligență artificială ce vor fi să vină.

Mașina gândește din alte motive. Nu stochează (save) informație ci sincronizează (sync) informație. Așa cum nu vom putea niciodată să știm „what is it to be a bat”( Nagel), la fel nu vom putea accesa perspectiva conștiinței artificiale.

Nu vom putea pătrunde subiectivitatea inteligenței non-umane așa cum nu putem pătrunde în Umwelt-ul unui liliac. Transfinitul conștiinței ne este interzis.

Un tip de viitor e manufacturat și întreținut cu entuziasm de o ramură a realismului speculativ; noul raționalism, care înțelege gândirea ca un proces de auto-artificializare (Negarestani). Raționalismul radical mizează totul pe „computaționalitate” (computation), contează pe reproducerea perfectă a activițătilor neuronale, pe „conectom” (Cristophe Koch), pe simularea și reconstrucția perfectă a rețelelor sinaptice. În acest caz – odată inteligența simulată – ar trebui să înceapă parțial să „existe”, să „ființeze” non-uman într-un regim ontologic străin, să iasă din corp. Și în acest scenariu “umanul” dispare ca referință, fiind sublat în noua entitate. Problema conștiintei e temporar eludată, deși conform teoriei informației integrate (IIT) conștiința se poate măsura, pentru început prin capacitatea sa de a-și influența traseul și dezvoltarea propriei ființe.

A doua antichitate

„The stories and information posted here are artistic works of fiction and falsehood. Only a fool would take this posts as facts” – 4CHAN motto

Ce a mai rămas din “obiectivitate”? Într-o lume infectată cu fragmente ideologice ce plutesc într-un totalitarism ambiental virtual, într-o lume deschisă radical. Ce părere sau perspectivă obiectivă poți formula? Într-un univers omogen spectacularizat, când timpul liber a fosr suprimat, în demența competiției, într-un univers automatizat și fals și real, între orizonturi digitale, cooptare totală, auto-corporatizare, retro-future, si marketing “targetat”.

Odată cu timpul a murit și privirea obiectivă. Când subiectivitatea ne este pusă la lucru în totalitate nu mai există spațiu pentru a concepe ceva obiectiv. Distanța e suprimată.

Dinamica online a neo-reacționarilor functioneaza într-o logică nouă, pe platforme virtuale tip 4CHAN, unde trolling-ul și viralitatea sunt promovate mijloace agresive. Un forum-fabrică, o platformă pentru produs ficțiune despre realitate, părăsind locurile comune ale moralității și ale rationalului („agentului moral”). Jungla online ne pregăteste pentru o preistorie ce rezonează ancestral. Este căutată viralitatea-în-sine, dincolo de conținut.

Putem deja specula că academia mileniului 4 va considera modernitatea până în secolul 21 ca o a doua antichitate.

Compresia local-global

„I propose that we view the various types of planetary-scale computation (e.g., smart grids, cloud computing, mobile and urban-scale software, universal addressing systems, ubiquitous computing, and robotics, and so on) not as isolated, unrelated types of computation, but as forming a larger, coherent whole. They form an accidental megastructure called The Stack that is not only a kind of planetary-scale computing system; it is also a new architecture for how we divide up the world into sovereign spaces.” The Stack, Benjami H. Bratton

„Nimeni n-a murit din contradicții” Deleuze/Guattari

România poate fi studiu de caz pentru o hibridizare multi-lateral efectuată, dar nu privită ca singularitate, ci ca simptom.

Cât poate o societate “să se vadă”? Să observe fără ezitări cum bunăstarea materială nu înseamnă automat emancipare morală individuală, iar din mentalitățile contradictorii suprapuse eclozează noi hibrizi și mai rigizi.

Aliați în incest ideologic, încuiați și refractari la alteritate, dușmani declarați ai spațiului public și obsedați de garduri înalte și opace, noile enități purced la reteritorializări nestingherite. Noile subiecte construite pe matricea celor vechi mențin gândirea și valorile colective la nivel de ev mediu românesc (adică deja în decalaj de emancipare), au înclinații comportamentale de birocrați comuniști din spatele cortinei și merg în birouri compartimentate în cub pe șablon capitalist. Ce fel de iluminare a produs noua lume a “pieței libere”? Când în anumite straturi ale societății se flirtează anacronic cu interbelicul românesc, iar în altele se copulează direct cu visul american livrat de Reagan și gașca de neoliberali din Chicago. Suntem corporatizați, dar cochetăm cu festivalul medieval de la Sighișoara, cu haiducia pierdută a versiunii noastre de revoluție șaizecistă prin Stuffstock și Festivalul Fânului de la Roșia Montană.

Dar imaginea (aplatizarea) de mult a hibridizat realitatea, politicul. România a prins din urmă valul spectacularizării și i-a dat un imbold nesperat prin revoluția-reality show. Iar acum democratizarea radicală a reprezentării a complicat exponențial viziunea asupra lumii. Plus-valoarea e născută live, îi vezi chinurile facerii, plus-valoarea se obține live, în văzul tuturor. Cogniție și afect compresate într-un format perfect optimizat pentru consum, pentru o experiență în cele din urmă non-cognitivă. Stăm în fața ecranelor mici, mari și foarte mari, și ne uităm transfigurați la a opta minune a lumii. Aici lăutarii maneliști lovesc direct la țintă, Ionuț Cercel o zice pe față: „Omul cu valoare se vede de la mare depărtare”. Totul se poate vedea, suprafața e foarte adâncă sau mai degrabă întinsă dincolo de periferia vizuală. Dar chiar categoria în sine, “valoarea”, a oricărui lucru, o vezi eclozând din ecran (din toate ecranele), conținându-ne.

O familiaritate incomodă cu propria noastră imagine alterată.

E un soi de autofagie, ne îngurgităm propria proiecție virtuală așa cum a fost ea deconstruită de platforma socială. Algoritmii se hrănesc din noi (user-ii), iar noi din neo-noi.

The Neo-Babel Bubble (Un neo-Babel din bule)

Ce a rămas ne-interogat? Nu știm. Trebuie să urzim forme superioare de necunoaștere.

Căci vorbim despre o preistorie actuală care nu e înțeleasă ca atare. Agonizăm etern în “post”, o privire înapoi resemnată, ca singura perspectivă posibilă într-un prezent irespirabil. În “the neo-Bable bubble”, încercăm să însăilăm efemer mecanisme de emancipare și politizare ruginite, ne-actualizate la noile forme de comunicare și de producție. Într-adevăr, nu e sfârșitul istoriei, dar istoria re-începe întotdeauna cu o fantomă, cu ceva difuz, evanescent, cu “pre”. În ambianța contemporană plutesc simptome, cioturi de sens din trecut alipite la tehnologii inimaginabile acum 100 de ani, pânze discursive care se suprapun (se ciocnesc), primitivism și tehnocrație, pre-critic și critic, ultra religios și inteligență artificială, studii post-umane și “The Church of Kek”.

Xenofeminism, Laboria Cuboniks (2015)

Chiar și recentul manifest xenofeminist propune un soi de „pre”. Instalează o atmosferă, o dispoziție de gândire în care alte origini să irumpă. Xenofeminsimul își transcede conținutul, are o dimensiune performativă, definește un spațiu unde pasiuni tehnologice și ideologii mutante se întrepătrund cu ciber-feminism și subiectivități extra-terestre (alien), cu „celălalt” manifestat radical. În palimpsest se poate citi o epistemologie eretică.

How does Laboria Cuboniks challenge the epistemocracy? First and foremost through text, by infusing non-utilitarian logos, by legitimizing the alien-in-itself, and by projecting a speculative perspective not only from beyond patriarchy, but beyond humanity.

One always needs to go further than one’s future to find a new „no man’s land”, to destabilize the ontological regimes ruling the contemporary noosphere.

Pre-cog

Dorothy L. Cheney and Robert M. Seyfarth, Baboon Metaphysics: The Evolution of a Social Mind (2007).

Neuro-marketing, reclame ce folosesc strategii post(pre)cognitive. Când subiectul reclamei este total deconectat de produsul căruia îi este menită. Cân scopul este să ajungi direct în paleo-cortex, să sari peste sfera analitică direct în cea afectivă, primară. Să declanșezi cu precizie dorința. Eterna cruciadă a departamentelor de marketing, cum să cucerești mintea ocolind gândirea.

Adică să-ți intre direct în “pre”.

Nonconsciousness becomes the key economic actor.[…] The management, self-improvement, and psychological literature of the 2000s overflows with theories of intuitive action and advice on how to mobilize or modulate the powers of nonconscious decision, now considered for all humanly capital intents and purposes to be more fundamental economically, if not better in all cases, than ratiocination.

Power at the End of Economy (2014), Brian Massumi

Trecem printr-o perioadă de fuziuni între corporații de mare magnitudine. Mega-companii multi-naționale se absorb reciproc, instituindu-se niște monoliți super-puternici ce anunță sfârșitul competiției. Eradicarea definitivă a capitalismului industrial și nașterea unei rețele cibernetice universale, totalizante. E posibil să ne îndreptăm spre un viitor cu o singură gigantică corporație, de care să nu-i mai pese nimănui, una care de mult a înghițit tot și a devenit parte din textura multiversului virtual? Un timp în care user-ii/subiecți vor fi fost integrați fără fricțiuni înauntrul corporației (să-i spunem „Black Hole Corporation”), și lucrează împreună pentru noul bine comun.

Acționari indiferenți, reproduși la nesfârșit și auto-propulsați pe tot globul.

Hoarde primitive, inconștientul, ideologii brutale, toate par că sunt din nou în actualitate (sau poate n-au dispărut niciodată). Oriunde te uiți senzația e că umanitatea trece printr-o nouă infantilitate.

O preistorie digitală ce conține primate digitale precum boții. Software-uri privite ca versiuni beta ale organismelor multicelulare ce vor fi să vină, entități bio-tehnologice într-o stare de pre-conștiință. Un mucegai high-tech.

Necunoscutul cunoscut

Un punct terminus de maximă densitate, o compresie ce precedă o singularitate.

Pre-geneză.

În sfera socială dar și în arhitectură se cochetează cu un pseudo-primitiv. Sunt testate moduri de constructie și organizare neolitice. Și totuși nu e vorba de un gest nostalgic, nu e o întoarcere la origini, ci un simptom al progresului. Ultra-întoarcerea e semnul emancipării de etosul industrial, de cultura de masă, distanțarea de societatea modernă înțeleasă ca punct culminant al marii narațiuni iluministe, un succes al rațiunii care nu ne mai mișcă decât parțial.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s